Scroll Top
Strada Aviator Popisteanu, nr 16, Bucuresti
L-V: 8:00 – 19:00 / D: Inchis

Ce sunt, cum apar si cum poti scapa de monturi

monturi

Monturi sau hallux valgus reprezinta o diformitate a degetului mare al piciorului numit haluce, care apare atunci cand deviaza metatarsul in exterior ajungand sa fie proeminent si varful degetului mare se duce spre celelalte degete, ceea ce este si inestetic pe langa faptul ca e dureros.

Aceasta afectiune, numita monturi, este cea mai frecventa diformitate a piciorului si este caracteristica pentru toate varstele si mai frecventa la sexul feminin, explica pentru Ziare.com doctorul ortoped Tarek Nazer.

O impresie gresita este des intalnita in exprimarea pacientilor: “Mi-a crescut un os la picior”. De fapt, nu creste nici un os, ci doar isi schimba pozitia din cauza unui dezechilibru al fortelor ce actioneaza asupra acestui deget.

Premiera medicala in Romania: Cum sa iti rezolvi problemele la genunchi Interviu cu dr Tarek Nazer

Afectiunea Monturi sau Hallux Valgus este des intalnita la femeile elegante, care poarta tocuri, incaltamintea ascutita in varf fiind un factor favorizant, impreuna cu alti factori de risc cum ar fi cei ereditari sau reumatismul, obezitatea si piciorul plat.

Durerile intervin dupa cativa ani de la observarea deformarii, iar din cauza presiunii si disconfortului apare o zona rosie de iritatie a pielii la nivelul montului.

hallux valgus

Diagnosticul pentru monturi se pune pe baza examenului clinic si radiologic, unde se masoara unghiul inter-metatarsian si metatarso-falangian, iar medicul ortoped decide daca este necesara initierea unui tratament ortopedic sau chirurgical.

La stadiile incipiente se poate intarzia evolutia prin unele orteze speciale, dar acestea nu trateaza 100% problema, ci intarzie avansarea mai rapida prin reducerea fortelor asupra degetului, incaltaminte adecvata si unele exercitii specifice.

Tratamentul chirurgical din ziua de azi a evaluat foarte mult si se folosesc metode minim invazive ce dau un rezultate foarte bune, o recuperare rapida si fara dureri dupa operatii contrar metodelor vechi unde pacientul avea de suferit o perioada lunga post operator pentru a se recupera.

Exista aproape zece tehnici chirurgicale diferite pentru a rezolva aceasta problema si numai un medic cu experienta si la curent cu metodele noi de tratament poate decide metoda corecta pentru fiecare pacient in functie de stadiul, unghiul si calitatea osului. Tratamentul chirurgical pentru monturi este indicat doar la cazurile unde montul devine dureros si nu pentru motive de estetica.

Sanatate la-ndemana: Suferi de artroza? Poti fi un meteorolog bun!

Multi medici in Romania, din pacate, inca folosesc metode vechi de tratament care nu mai sunt folosite in tarile occidentale de multi ani, ajungand ca pacientul sa regrete faptul ca a ales sa fie operat.

Important este sa va prezentati la medic de la aparitia primelor simptome, deoarece se poate intarzia dezvoltarea cu metode specifice si se poate evita interventia chirugicala.

Doctor ortoped Tarek Nazer, medic specialist ortopedie si traumatologie, specialist in chirurgie artroscopica, leziuni sportive si proteze personalizate. Medic ortoped cu experienta de cinci ani in unele dintre cele mai mari spitale din Anglia si vicepresedinte al Asociatiei Sanatate la Nivel European. Timp de doi ani a lucrat cu Phil Hirst, medicul echipei Manchester United.

Leave a comment